Bloguri fără advertoriale

Advertorialele întotdeauna le-am văzut drept nişte articole(plătite) ce au menirea să se încadreze cât mai mult în tematica unui blog, ori a unui site obişnuit. Sunt redactate astfel încât cititorul să nu îşi dea seama că ar fi vorba de o reclamă mascată, de o lansare de produs, ci mai degrabă de un post scris exact la fel ca celelalte, din care fie să înveţe ceva, ori să fie ceva interesant ce l-ar putea ajuta. Şi cel mai important argument în unele cazuri ar fi că prin tipul acesta de publicitate plătită se ţine acea pagina pe picioare. Pentru unii oameni ce deţin pagini e gura de aer pe care o iau pentru a putea continua… să plătească host-ul, domeniu, şi alte bazaconii. Că pentru alţii e o mare oportunitate, aia e altă poveste.

Drama în perspectiva unora începe atunci când administratorul acelei pagini îşi schimbă direcţia total aruncând în joc un articol cu o reclamă ce nu a fost deloc voalată, şi nu se potriveşte în nici un fel cu temele discutate de obicei de el. Primeşte, de exemplu, o ofertă de a face reclamă la cafea pe o anumită sumă, el o acceptă ştiind că n-are nici o legătură şi o pune exact lângă articolul intitulat “lansare iphone 7”.

Acum întrebarea se pune aşa:

Cine anume face dramă din lucrurile acestea?

Hai să comparăm blogul cu o parcelă a cuiva, a lui Mitică. El şi-a cumpărat un teren pe care l-a îngrădit cu scopul de a-şi creşte ceva cartofi acolo. Toate bune şi frumoase, până într-o zi când Mitică realizează că terenul lui e excepţional pentru a scoate ceva bănuţi din agricultură. S-a gândit că decât să crească el altceva şi să vândă mai bine face nişte biştari mai rapid. Aşa că acceptă să îi crească şi nişte ceapă lui Ovidiu, vecinul lui, pe bani bineînţeles. Nu ştie dacă Ovidiu va avea parte de ce îşi doreşte, dar măcar Mitică primeşte banii de la început. Când cei de la barul din sat aud vestea imediat se pun pe bârfă cum că de ce Mitică acceptă o asemenea ofertă, oare pe ce sumă s-a înţeles. Imdiat se ridică de pe scaune şi pleacă să cerceteze terenul consăteanului lor. Acolo se împart păreri, unii zic că are mai multă ceapă decât cartofi, alţii mai văd şi nişte morcovi mai încolo, deci concluzia e simplă: Mitică s-a vândut, nu mai face pentru el, face pentru alţii. Dar pe Mitică îl doare la panglică de ei şi de părerea lor deoarece el ştie cât timp şi bani a investit el în terenul său.

De aici şi morala poveştii. De ce trebuie să se ia cineva de o persoană ce a ales să promoveze lucruri mai altfel în ograda sa. Am tot văzut un fel de leapşa ce se trimitea prin august pe câteva bloguri, cu titlul “bloguri fără advertoriale”. Acolo se făcea o listă cu astfel de pagini ce nu promovează pe nimeni şi nimic. Sigur, e ok să fii cocoşel dacă ştii că nu eşti mânjit cu nimic, încă, e şi asta e o realizare, e dreptul tău. Pe de-o parte acele liste sunt aur pentru cei ce vor să promoveze în locuri mai ..virgine. Asta dacă vor accepta şi ei.

Cine dictează preţul advertorialelor?

Proprietarul, întotdeauna. Indiferent de piaţă, şi de nivelul ei. Dacă el nu ştie să îşi vândă munca corespunzător şi nu are anumite pretenţii cu privire la ceea ce promovează, e treaba sa. Poate că se schimbă puţin ofertele deoarece unii acceptă mult-pe un preţ de nimic şi atunci se creează un precedent din care firmele profită, dar asta nu ar trebui să îl afecteze pe unul ce ştie să facă selecţie între ce i se dă să promoveze şi ce anume i se potriveşte. Asta dacă are un preţ stabilit şi anumite principii.


Ideea mea e simplă. Cine vrea şi acceptă să promoveze spray-uri de budă sau piper măcinat are tot dreptul să o facă pentru că o fac pe proprietatea lor. Ei iau deciziile cu privire la ceea ce afişează acolo. Ei plătesc “chiria”, ei stabilesc regulile.

3 Comments

Leave a Reply to vlad Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *